Verde de Paris

Imi pare rau sa spun asta si imi pare rau ca la varsta mea, ma transform deja intr-o varstnica (oricum am sustinut mereu ca am suflet batran). Am fost astazi in 3bean coffee (v-am spus ca citesc aceasta carte incredibila) si din nefericire, am fost nevoita sa asist la discutii puerile si de proasta calitate. Vreo 12 pusti, fete si baieti, m-au calcat pe nervi si m-au facut sa ma gandesc cum ar fi sa ai un numar de infractiuni pe care le poti comite oricand, fara sa ti se intample nimic au intretinut atmosfera si s-au distrat ceva teribil. Idiotii fara bun simt si cei 7 ani de educatie indispensabili Interesantii adolescenti citeau anunturi din ziar si faceau misto pe seama lor. Nimic in neregula aici, cel putin, fata de ce a urmat, mi se pare chiar ok. La un moment dat, unul dintre anunturi suna ceva de genul “tanar cu handicap locomotor etc caut domnisoara cu suflet mare cu care sa ma imprietenesc etc”. Nimic anormal, parerea mea. Ma gandesc ca un om intr-o asemenea situatie se simte dezolat si mai singur decat oricare dintre noi, asa ca incercarea lui de a-si gasi o pereche care sa ii faca mai suportabila existenta, nu e nimic iesit din firesc. Ei bine, cretinii astia fara suflet acesti copii sensibili si educati si-au batut joc in majoritatea felurilor posibile de anuntul tanarului ceea ce mi se pare nu doar imposibil de stupid, ci si trist. Copiii astia vor ajunge medici sau profesori etc si ma tem ca nu vor suferi vreo schimbare de personalitate care sa ii faca sa inteleaga ce suferinta ar provoca daca cineva ar auzi cum vorbesc ei despre lucruri atat de grave si importante. Inteleg ca e varsta si inteleg ca modalitatile de a te destinde s-au schimbat, dar nu cred ca rautatea ar trebui sa fie prezenta la nicio varsta. Si mai ales, nu cred ca rautatea trebuie scuzata sau trecuta cu vederea. Mi-as fi dorit sa le pot spune ceva fara sa simt ca ma pun impotriva curentului, dar nu m-am simtit suficient de puternica incat sa ma iau in piept cu 12 minti fragede si indiscutabil, slabe. Si tocmai situatia asta mi-a provocat o frustrare. Nu stiu cum ar fi trebuit sa reactionez, nu pot sta deoparte in astfel de situatii. Cum trebuie cineva sa reactioneze si mai ales, cum ar putea cineva sa ii faca sa trateze lucrurile mai serios? Nu sustin ca ar trebui sa ne intristam cu totii si sa plangem pentru fiecare om nefericit, dar asta nu inseamna ca ar trebui sa luam in deradere situatiile lor. Ma rog, vroiam sa subliniez ca sunt trista si deceptionata. Nu vreau sa cred ca lumea se va schimba chiar asa, nu vreau sa cred ca mergem din rau in mai rau si mai ales, nu vreau sa fiu partasa la asa ceva. Si totusi, cum poti sa te tii deoparte? …